Sărbătoarea drapelului marcată şi la Reşiţa!

216

 

Conducători ai structurilor judeţene ale Ministerul Afacerilor Interne şi ai instituţiilor deconcentrate au participat astăzi la ceremonia organizată cu prilejul Zilei drapelului.

Festivitatea a început cu citirea în public de prefectul judeţului Matei Lupu a mesajului ministrului de interne, Carmen Dan , după care 4 militari au adus tricolorul din biserica unde a fost sfinţit şi l-au prins de catarg în acordurile imnului naţional. Oficialităţile prezente au sărutat apoi acest simbol al României, iar drapelul a fost urcat până în vârf. A urmat apoi o paradă militară în fruntea căreia s-a aflat garda drapelului din cadrul Jandarmeriei Caraş-Severin.

Este o zi importantă pentru noi, este Ziua Drapelului. este un simbol al României la fel ca imnul ţării, care este un alt simbol. trebuie să le respectăm şi mă bucur că reprezentanţii direcţiilor şi deconcentratelor au fost prezenţi. Era foarte bine dacă cetăţenii din Reşiţa erau mai mulţi prezenţi la această manifestare. A fost frumos şi până la urmă toţi suntem români şi trebuie să avem patriotismul în sânge. Pentru că aşa am fost noi, românii: şi ospitalieri, şi patrioţi” – a declarat la finalul ceremoniei prefectul Matei Lupu.

Deşi au asistat la cermonial foarte puţini cetăţeni , aceştia au fost impresionaţi. Ei s-au referit la drapel ca la obiectul cel mai de preţ al românilor, care ne reprezintă peste tot în lume, pe noi, dar şi România.

Ziua Drapelului Naţional marcată şi de cetăţenii municipiului Reşiţa!

Zeci de locuitori din municipiu, în semn de respect pentru acest simbol, au arborat astăzi tricolorul în faţa imobilelor în care locuiesc. Drapelul românesc, alături de stemă şi imn reprezintă un însemn naţional important al neamului nostru.

Reunirea celor trei culori ale drapelului românesc roşu, galben şi albastru are adânci semnificaţii istorice, exprimând continuitatea poporului român, legăturile permanente între românii de ambele versante ale Carpaţilor, idealurile de unitate şi independenţă care au ghidat neamul românesc de-a lungul întregii sale existenţe.

“Ne mândrim că suntem români şi este absolut normal ca astăzi să arborăm tricolorul în semn de respect pentru acest simbol. Am mai multe steaguri acasă, chiar şi pe cel cu care am ieşit în stradă la revoluţie”, ne-au declarat câţiva reşiţeni, patrioţi în adevăratul sens al cuvântului!

Reşiţenii au participat astăzi în Parcul Tricolorului din municipiu la ceremonia de ridicare a drapelului pe catarg.

Au mai fost prezenţi reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate, autorităţilor publice locale, ai partidelor politice, asociaţiilor, ligilor şi fundaţiilor, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere, elevi şi studenţi.