Planul de management al Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului contestat de asociaţiile de mediu din Banat

83

Patru asociaţii de mediu din Caraş-Severin contestă prima variantă a planului de management al Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului depus spre evaluare, reglementare şi dezbatere publică la Agenţia pentru Protecţia Mediului din judeţ, a declarat pentru Radio Reşiţa Marius Vodiţă, directorul instituţiei.

Conform acestuia, observaţiile asociaţiilor de mediu (n.r. Agent Green, Euroland Banat, Exploratorii Reşiţa şi GEC Nera) au fost preluate, înregistrate şi transmise elaboratorului în scopul analizării, corectării şi completării cu informaţii suplimentare a documentaţiei vizate.

Marius Vodiţă a mai spus că, nu Agenţia pentru Protecţia Mediului este autoritatea care decide dacă acest plan a fost corect întocmit, ci avizul îl eliberează Agenţia Naţională de Arii Naturale Protejate, ca autoritate special înfiinţată în acest scop, destinată procedurilor de reglementare pentru parcurile naţionale şi naturale.

Este un început de procedură, a mai spus Marius Vodiţă, iar dacă durata de elaborare a planului a durat 15 ani, nu poate estima cât va dura procedura de reglementare.

(Hardy Cvoica)