Comunicat INFOTRAFIC. Ce drumuri naționale sunt închise, luni 11 iunie

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza vreunui eveniment rutier, nici probleme semnificative privind fluenţa traficului pe arterele principale.

Pe DN1C Dej – Baia Mare, pe tronsonul kilometric 108+800 – 108+950 de metri, între localităţile Ileanda (judeţul Sălaj) şi Mesteacăn (judeţul Maramureş), se efectuează lucrări de refacere a părţii carosabile, până în cursul lunii august, traficul rutier desfăşurându-se pe două dintre cele trei benzi de rulare (pe cele aferente sensului de urcare).

La nivelul ţării sunt în continuare închise circulaţiei rutiere următoarele drumuri naţionale:

– DN 7C Transfăgărăşan între Piscu Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu), pe tronsonul kilometric 104 – 131, până la finalul lunii iunie 2018, conform Regulamentului de Funcţionare nr. 524/2015;

– DN 12B Târgu Ocna – Slănic Moldova (judeţul Bacău), la kilometrul 0+450 de metri, din cauza alunecărilor de teren ce au condus la tasarea platformei drumului şi apariţia fisurilor la partea carosabilă;

– DN 66A între Câmpu lui Neag (judeţul Hunedoara) şi Cerna Sat (judeţul Gorj), pe tronsonul kilometric 47 – 88, până la finalul anului 2018, ca urmare a alunecărilor de teren, căderilor de copaci sau cedărilor de terasament.

De același autor

Related Articles