POVESTEA LOCULUI MEU va fi prezentată, mâine, în stațiunea Secu!

229

În stațiunea Secu va avea loc mâine (marți 5 iunie) lansarea cărții POVESTEA LOCULUI MEU, care reprezintă finalizarea proiectului cu același nume implementat în perioada 2016-2017 de Inspectoratul Școlar al județului Caraș-Severin și care a implicat 340 de elevi la nivelul județului. 

Pe parcursul proiectului, elevii au desfășurat activități variate pentru cunoașterea locurilor natale și oamenii de valoare ai acestor locuri, realizând o serie de materiale – desen, fotografie, creații literare și interviuri -, toate acestea fiind cuprinse în paginile cărții – eveniment! La evenimentul din stațiunea Secu vor participa echipajele care au obținut cel mai bun punctaj în probele concursului, fiind reprezentate unități de învățământ din Reșița, Caransebeș, Oravița, Oțelu Roșu, Băile Herculane și Bănia.

În deschiderea manifestărilor, de la ora 12.00, proiectul va fi prezentat de coordonatorul său – prof. Cristina Ardeleanu, vor fi susținute două materiale laureate ale concursului  de prezentări Power-point, va fi prezentat produsul final al proiectului – cartea POVESTEA LOCULUI MEU, vor avea loc intervenții ale invitaților speciali ai evenimentului, care sunt personaje ale cărții, iar acțiunea se va încheia cu premierea câștigătorilor concursului, fiecare elev urmând să primească un exemplar din cartea pe care ei au realizat-o!

Vor fi prezenți la această acțiune reprezentanții Inspectoratului Școlar al județului Caraș-Severin, conducătorii instituțiilor școlare care au derulat acest proiect, Nicoleta Marcu – directorul Casei Corpului Didactic Caraș-Severin, Camelia Duca – managerul Societății Culturale METARSIS – partener in proiect.

Paul-Sever SMADU