jandarmi revelionPeste 30 de jandarmi cărăşeni vor lua parte la manifestările organizate în cele două municipii, Reşiţa şi Caransebeş, precum şi în localitatea Bocşa cu prilejul sărbătoririi „Revelionului în aer liber“, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Jandarmii recomandă cetăţenilor să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi a celor de valoare şi să evite conflictele cu persoanele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice. În ceea ce priveşte zonele şi localităţile turistice, conducerea inspectoratului a analizat deja situaţia operativă din aceste zone şi a adaptat dispozitivele şi măsurile de siguranţă publică la specificul activităţilor turistice, pentru sporirea siguranţei şi protecţiei turiştilor, pe timpul şederii acestora atât pe Muntele Mic cât şi pe Muntele Semenic. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, plutonierul Marius Săndulescu are câteva recomandări:

 

Pentru a evita situaţiile nedorite, jandarmii montani cărăşeni sfătuiesc turiştii aflaţi la schi, să respecte regulile de folosire a pârtiilor, precum şi recomandările personalului specializat. În caz de accident, turiştii pot cere ajutorul Jandarmeriei Montane şi Serviciului Salvamont apelând numărul unic de urgenţă 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.