[FOTO] Carnagiu în Ungaria: Un microbuz înmatriculat în România s-a lovit de un camion. 7 persoane şi-au pierdut viaţa!

2884

Un accident extrem de grav a avut loc marţi, 22 mai pe o şosea din Ungaria.

Un microbuz românesc cu mai mulți pasageri și un camion s-au lovit frontal, iar șapte persoane, cetăţeni români, au murit în urma impactului, informează presa maghiară.

Potrivit martorilor, microbuzul are număr de înmatriculare de Mureş.

Importante forțe de salvare au fost trimise în zonă. Traficul a fost oprit, iar la fața locului au intervenit pompieri și echipe medicale pentru descarcerare, relatează presa ungară.

Un microbuz înmatriculat în România a fost implicat, marţi, lângă Budapesta, într-un accident rutier în urma căruia şapte persoane au murit, informează și un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Ambasada României în Ungaria gestionează prin demersuri de asistență consulară cazul accidentului rutier produs la data de 22 mai 2018 în apropierea orașului Budapesta, Ungaria, în care a fost implicat un microbuz înmatriculat în România care venea dinspre Slovenia.

Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la cetățenia și identitatea victimelor.

Conform datelor preliminare obținute de reprezentanții misiunii diplomatice, în urma accidentului, șapte persoane, pasageri ai microbuzului, și-au pierdut viața.

O echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Budapesta s-a deplasat, în regim de urgență, si se află la fața locului accidentului pentru a acorda asistență consulară.

Ministrul afacerilor externe a activat celula de criză a MAE.

Din datele obținute de către echipa consulară mobilă rezultă că microbuzul s-ar fi angajat cu viteză excesivă într-o depășire și a intrat în coliziune frontală într-un camion care se deplasa pe contrasens. Accidentul a avut loc pe drumul național 4 din Ungaria, la aproximativ 60 km de Budapesta, pe sensul de deplasare spre România.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Budapesta: 0036-384-76-89 și 0036-384-83-94 și 0043-1-230.95.10, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al misiunii diplomatice: 0036-30-535-69-12.

Sursa: stirileprotv.ro