dinu cocea 2Regizorul Dinu Cocea a încetat din viaţă, la vârsta de 84 de ani, într-un spital din Paris, în urma unei insuficienţe cardiace. El a decedat pe 26 decembrie, însă familia a dorit să facă publică informaţia abia astăzi, pentru a o menaja pe soţia acestuia, a declarat Oana Cocea, fiica regizorului. Dinu Cocea este autorul unor filme celebre precum „Haiducii lui Şaptecai”, „Zestrea Domniţei Ralu” şi „Săptămâna Nebunilor”. În 1985 s-a stabilit la Paris, iar după 1990 s-a întors în România, fără a mai reuşi să obţină finanţare pentru realizarea vreunui film.

Potrivit Mediafax, Dinu Cocea a dorit să fie incinerat, iar urna cu cenuşa acestuia va fi adusă în România, în jurul Paştelui, pentru a fi depusă în cavoul familiei de la cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti, a mai anunţat fiica regizorului.

dinu cocea