Turiştii care aleg muntele se pot bucura doar de vreme bună

partie cu petice GoznutaTuriştii care aleg astăzi muntele ca destinaţie de relaxare se vor putea bucura doar de vremea bună. Stratul de zăpadă abia mai atinge pe-alocuri 20 de centimetri, iar pe pârtii au apărut deja petice de pământ. După cum ne-a informat Horia Cocie din cadrul Serviciului Salvamont Caraş-Severin, pe Muntele Mic se mai poate schia doar pe pârtia Nordica şi parţial pe pârtia Felix. Acelaşi inconvenient este şi pe pârtia Goznuţa de pe Muntele Semenic. În acest sfârşit de săptămână, singura variantă viabilă pentru împătimiţii sporturilor de iarnă rămâne sania, a mai precizat Horia Cocie.

Şi în Straja, temperaturile de primăvară au topit zăpada de pe aproape toate pârtiile, astfel că se poate schia doar pe Platoul Soarelui. Şeful Salvamont Lupeni, George Resiga, spune că, în următoarele zile, cabanierii din staţiune speră ca temperaturile să scadă, pentru a putea folosi tunurile de zăpadă artificială.

Cele mai citite

Related Articles