Tradiţie şi modernitate la Sărbătoarea Paştelui, în staţiunea de pe Valea Cernei!

Unităţile turistice din staţiunea Băile Herculane fac ultimele pregătiri înaintea primirii oaspeţilor care vor petrece noaptea Învierii pe Valea Cernei. 

Sărbătorile pascale sunt compuse din tot ce trebuie să fie, dacă pot spune aşa! Ţinem foarte mult la tradiţii şi tocmai din acest motiv vom merge alături de oaspeţii noştri în noaptea de Înviere la Biserică! Ţinem şi la tradiţiile de masă, pentru că până la urmă acestea sunt o parte importantă din sărbătoare şi ne aduc aminte de mesele din copilărie, d ela bunici sau de tradiţiile dragi sufletului nostru! Din acest motiv, vom avea berbecuţ la proţap, vom avea răchie de Banat – pentru că cei care vin aici trebuie să guste şi din bunătăţile locului, vom avea, desigur, dansuri tradiţionale muzică şi multă distracţie!  Sărbătoarea de Paşte a fost tot timpul solicitată pe Valea Cernei! Şi în acest an locurile rămase sunt destul de puţine, a fost – aşa cum aşteptat – un pachet solicitat!, ne-a declarat Laura Pătru – directorul de marketing al complexelor hoteliere Diana şi Afrodita.

Paul-Sever SMADU

De același autor

Related Articles