Contează pentru viitor – acţiune de educaţie forestieră

Luna Plantării Arborilor este luna în care acţiunile silviculturale se împletesc cu activităţi publice de popularizare şi educare privind rolul şi importanţa pădurii şi activităţi practice de realizare de plantaţii forestiere, acțiunea derulată având deviza “Contează pentru viitor”.

Dacă marţi 27 martie, peste 100 de copii de la Colegiul Naţional “Diaconovici – Tietz” Reşiţa au participat la o acţiune de plantare la Ocolul Silvic Reșița, sâmbătă, 31 martie, a fost rândul adulţilor să conteze pentru viitor.

În cadrul programului anual al lucrărilor de împăduriri pe care le desfășoară Direcția Silvică Caraș-Severin, am dat ocazia voluntarilor din Reşiţa, Timişoara, Lugoj și Bocşa să planteze 2000 de puieţi de gorun, în baza unui parteneriat încheiat cu Asociaţia “Creştem România Împreună”.

La acțiunea desfășurată la Ocolul Silvic Bocșa Română au participat 90 de persoane, printre care reprezentanţi ai Jandarmeriei Române, ai Gărzii Forestiere Timișoara, ai Gărzii de Mediu Caraș-Severin și ai unor societăți comerciale și organizații neguvernamentale din județ.

Cei 20 de angajaţi ai Direcției Silvice Caraș-Severin prezenți la acțiune le-au prezentat voluntarilor scopul efectuării acestor lucrări și tehnica de plantare a puieților.

Dorinţa participanților la acțiunea de împădurire a fost să “conteze pentru viitor” prin puieţii pe care i-au plantat, dar şi să stimuleze conștiința forestieră a populației și dezvoltarea respectului faţă de natură, prin însăși exemplul dat de către cei prezenți.

Cele mai citite

Related Articles