Universitatea Reșița, victorie în fața propriilor suporteri

CS Universitatea Reșița a jucat în etapa a XXII-a a Diviziei A, de handbal feminin, seria B în Sala Polivalentă din Reșița împotriva unei echipe aflată cu două locuri mai sus în clasament, CSU Oradea.

Studentele lui Cristian Busuioc au făcut un joc bun mai ales în cea de a doua repriză, după ce la pauză conduceau la doar un gol diferență, 12-11. Și cum totul e bine când se termină cu bine, la final tabela a arătat o diferență de șase goluri în favoarea reșițencelor, 26-20. Cea mai bună marcatoare a universitarelor a fost Alina Cristea cu 8 reușite.

Mai trebuie spus că orădencele n-au condus nici măcar o secundă pe tabela de marcaj, acestea reușind cel mult să egaleze

În urma acestei victorii, CSU Reșița a urcat pe locul 5 al clasamentului, cu 30 de puncte și în etapa viitoare, miercuri, 4 aprilie, va întâlni pe Olimpic Târgu Mureș, în deplasare.

De același autor

Related Articles