[FOTO] Cazimir Kurta şi culorile sufletului său la 70 de ani !

428

Artistul plastic Cazimir Kurta a împlinit 70 de ani.
Apreciat, confident al culorilor îmbracă cu emoţie pânzele în aura destinului unor opere de artă.
Anul acesta Artistul a sărbătorit cele şapte decenii de viaţă printr-o „Expozitie aniversară, 70 de ani”, al cărei vernisaj a avut loc azi ,de la ora 18, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reșița.
Cu acest prilej, Marian Apostol, directorul Casei De Cultură i-a oferit o plachetă aniversară, iar publicul numeros a aplaudat sărbătoritul, vădit emoționat, deși cunoaște și este în permanență însoțit de prețuirea celor din anturaj.
Fiul cel mare al artistului, Arpad Cristian Kurta, care la rândul său duce povestea mai departe, ne-a mărturisit:

“Despre tata Kurta Cazimir și despre pictorul Kurta Cazimir sunt multe de spus. Am crescut lângă el , în atelierul lui, m-a influențat cu foarte multe și cumva acolo mi-am desprins și eu drumul în pictură.Ce simt pentru el nu pot să spun în cuvinte, dar tatăl meu și ca artist este un generos, mai mult prin fapte și nu prin vorbe”.

Aniversatul nostru ne-a mărturisit că iubește România, că a rămas aici dăruindu-i în afara celor doi fii și tot talentul său artistic, un talent pe care-l desăvârșește cu har în fiecare clipă.

Criticul Adrian Stepan şi cărturarul Erwin Josef Țigla au mărturisit cu admirație că oricine are un tablou în casă cu semnătura lui Cazimir Kurta este om norocos, pentru că artistul plastic are profunzime, exprimă sentimente, stări și se joacă extrem de frumos în culorile sufletului punându-le pe pânză.

Despre pictorul nostru au vorbit personalități al Cetății, Ada.D.Cruceanu, Liviu Spătaru, Nicolae Dumitru Vlădulescu,punându-i în buchetul celor 70 de ani recunoștință, dragoste și prietenie.

La vernisaj a fost prezentă și Maia Truțulescu, un artist plastic deja consacrat în țară, un copil deosebit pe care-l putem numi fără rezerve un Moștenitor al României frumoase.
Radio România Reșița, familia, prietenii şi iubitorii de artă plastică au fost alaturi de Cazimir Kurta fiindcă este datoria noastră a tuturor să respectăm un criteriu de valori al cărui reper este artistul plastic Cazimir Kurta!

La mulți ani, Maestre Cazimir Kurta!

Anca Bica Bălălău