Contribuabilii la bugetul comunei Mehadia nu plătesc impozitele din cauza… amenzilor!

367

Un fenomen cu care se confruntă conducerea administraţiei publice a comunei Mehadia în încasarea impozitelor şi taxelor locale este neplata acestora din cauza amenzilor primite de contribuabili şi pe care aceştia evită să le achite! 

Gradul de colectare a impozitelor şi taxelor locale nu este de sută la sută, avem un procent de peste 70 la sută, ceea ce este insuficient pentru ce ne-am propus noi, dar ne întâlnim în ultimul timp cu un fenomen : au fost foarte mulţi cetăţeni sancţionaţi cu amenzi şi, după cum bine ştiţi, nu se poate încasa impozitul pe clădiri sau pe teren dacă nu îşi achită în primul rând amenda! Şi pentru că mulţi au fost sancţionaţi cu amendă – amenzile fiind uneori de 2000-3000 de lei – au evitat să vină ca să îşi plătească şi impozitele pe care le au faţă de bugetul local! Începând cu luna ianuarie  a anului 2018 noi am trecut şi am făcut popriri la cei care sunt datori, inclusiv – din păcate spun asta! – popriri pe pensii, pe salarii şi cred că vom merge mai departe pentru acei rău-platnici, până vom ajunge la executarea silită!, ne-a precizat Iancu Panduru – primarul comunei Mehadia.

Paul-Sever SMADU