Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin va organiza, în data de 20 aprilie 2018,  Bursa generală a locurilor de muncă, prima bursă din acest an. Evenimentul va avea loc la nivel naţional şi se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se orienteze/reorienteze profesional.

Obiectivul principal al Bursei Generale a Locurilor de Muncă  îl constituie creşterea gradului de ocupare, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitant.

Bursa Generală a Locurilor de Muncă reprezintă o oportunitate pentru toţi cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă interesaţi de a cunoaşte mai bine piaţa muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă un loc de muncă conform pregătirii lor profesionale, sau, în ultimă instanţă, să se orienteze/reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi mai mari de angajare pe termen mediu şi lung.

Localităţile şi locaţiile din judeţul Caraş-Severin unde se va organiza Bursa Generală a Locurilor de Muncă vor fi stabilite în funcţie de solicitările agenţilor economici şi vor fi comunicate ulterior.

Angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante şi sunt interesaţi să participe la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, pot depune situaţia privind locurile de muncă vacante ce pot fi oferite în cadrul bursei la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Reşiţa, str. Traian Lalescu nr. 17 (tel 0255/212160) , la sediile Punctelor de lucru ale AJOFM Caraş-Severin  din Anina, Băile Herculane, Bocşa,  Bozovici, Caransebeş, Moldova Nouă, Oraviţa şi Oţelu Roşu sau  le pot transmite pe adresa de e-mail : ajofm@cs.anofm.ro.

Participarea la acest eveniment este gratuită.