Simona Halep şi-a mărit avansul în fruntea clasamentului WTA

88
Beijing: Simona Halep of Romania waves to the crowd after beating Maria Sharapova of Russia in their women's singles match in the China Open tennis tournament at the Diamond Court in Beijing, Wednesday, Oct. 4, 2017. AP/PTI(AP10_4_2017_000157B)

Simona Halep şi-a mărit avansul în fruntea clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste (WTA), dat publicităţii luni, după semifinala jucată la Indian Wells (California).

Halep, care a ajuns 19 săptămâni ca lider WTA, are 860 de puncte în plus faţă de următoarea clasată, daneza Caroline Wozniacki, şi peste 2.000 faţă de ocupanta poziţiei a treia, Garbine Muguruza (Spania).

Rusoaica Daria Kasatkina, finalistă la Indian Wells a reuşit să urce pe locul 11 (+9), iar câştigătoarea titlului, japoneza Naomi Osaka, este acum pe 22, după un salt de 22 de poziţii.

În continuare, România are şase jucătoare în top 100, Sorana Cîrstea urcând două poziţii, până pe 33, Irina Begu coborând un loc, pe 37, ca şi Mihaela Buzărnescu, pe 39, în timp ce Monica Niculescu a urcat o treaptă, pe 70, iar Ana Bogdan se menţine 85.

La dublu, Niculescu a reuşit cea mai bună clasare din carieră, locul 14. 28 (28). Irina Begu se menţine pe 28, Raluca Olaru a coborât un loc şi e pe 49, Mihaela Buzărnescu staţionează pe 72, iar Simona Halep a urcat două locuri şi e pe 93.

În clasamentul WTA Race, pentru Turneul Campioanelor, Halep ocupă locul al doilea în continuare, dar a redus ecartul faţă de liderul Wozniacki la 430 de puncte, scrie Agerpres.ro

sursa foto:indianexpress.com