coperta sonder decada 2013 fata

De curând a apărut ediţia specială a revistei „Ecoul Asociaţiei”, editată de Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa. În cele 80 de pagini dedicate „Decadei Culturii Germane în Banatul Montan“ se poate citi despre cele 22 de ediţii anterioare ale acestui eveniment, despre decernarea premiului „Alexander Tietz“ pentru anul 2013, însemnări din cartea de onoare a Asociaţiei Germane de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa, precum şi consemnări ale presei cărăşene despre acest ciclu de manifestări. Publicaţia se găseşte la sediul Forumului German şi la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din municipiul de pe Bârzava.