Ultima strigare pentru curăţenia oraşului… cu premii

Asociaţiile de proprietari din Reşiţa care vor să concureze în cadrul campaniei de curăţenie de primăvară se mai pot înscrie doar astăzi (n.r. luni, 12 martie) în competiţia pentru curăţenia de primăvară.

În cursa lansată de municipalitatea reşiţeană se pot înscrie doar asociaţiile care efectuează lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi, aleilor şi trotuarelor aflate în vecinătatea imobilelor în care locuiesc. Pentru participarea la concurs este necesară completarea şi depunerea unei cereri la Registratura Generală a Consiliului Local Reşiţa şi să facă dovada că nu au datorii la utilităţi la data finalizării perioadei de desfăşurare a concursului, respectiv 30 aprilie.

Potrivit calendarului competiţional, în perioada 30 aprilie – 9 mai se va derula prima etapă de jurizare. Comisiile vor efectua verificări la fiecare asociaţie înscrisă în concurs şi vor acorda note conform regulamentului de concurs, au declarat reprezentanţii municipalităţii. Cea de-a doua etapă de jurizare se va derula între 9 şi 11 mai, iar în cadrul acesteia membrii comisiilor vor verifica primele asociaţii clasate pe baza datelor centralizate de la comisii, această etapă fiind una de departajare în cazul în care apar punctaje identice, au mai spus aceştia.

Pentru recompensarea asociaţiilor clasate pe primele locuri, aleşii urbei au aprobat alocarea unui fond total de câştiguri de 10.000 de lei. (Hardy Cvoica)

Foto: arhiva

Cele mai citite

Related Articles