[FOTO] Musicalul „Emil şi detectivii”- un spectacol pentru toate vârstele!

232

„Teatrul, spun japonezii, se află la graniţa fină dintre adevăr şi minciună…” dar pentru a şti de care parte te afli, în poziţia de om de teatru sau spectator, trebuie doar să-ţi asumi riscul de a explora cu inteligenţă şi devotament «dimensiunile» acestei graniţe, pentru că inteligenţa adevărată nu e niciodată altceva decât bunătatea inimii, iar dacă Peter Brook afirma:” În teatru în centru se află umanul şi el trebuie să fie slujit”, mi-am amintit ce scriam în articolul de promovare al castingului anunțat de teatrul reșițean pentru spectacolul „Emil şi detectivii”, de Erich Kästner, regizor-coregraf Tünde Baczó: „Lăsați copiii să vină la casting, la Teatrul de Vest!…” și copiii au venit și au jucat într-un spectacol inedit pentru Reșița-un musical realizat prin narațiune transmisă prin cuvinte, muzică, mișcare și aspecte tehnice ale spectacolului ca un tot unitar. De la începutul secolului XX, piesele de teatru muzical de pe scenă au fost numite în general, pur și simplu „muzicaluri”.

Foarte greu de imaginat pentru cine nu a văzut spectacolul „Emil şi detectivii”- producție autohtonă,pentru  că întreaga echipă, compusă din copiii Darius Balint, Filip Ichim, Paul Nițulescu,Tudor Tănasă, Alesia Caimac, Flavian Tănasă, Teodora Firu, și actorii Florin Ibrași, Marius Tudor, Camelia Ghinea,Roxana Olsanschi, Ana Maria Cizler- a rezonat la unison la indicațiile regizorale ale lui Tünde Baczó, pe muzica extrem de bine realizată de Cari Tibor și pe animațiile lui Klari Balazs, bine adaptate poveștii și moralei ei.

Un spectacol pentru toate vârstele, un spectacol ce a demonstrat că Reșița are trecut, prezent și viitor cultural.

Un spectacol ce nu spune doar povestea scrisă de dramaturgul Erich Kästner, ci conține și emoționanta poveste a unui mare actor reșițean, Zeno Balint, a liderului actual al trupei reșițene, Camelia Ghinea și pe cea a micului Darius Balint, eroul principal, ce duce povestea mai departe, năzuind așa cum ne-a declarat să devină actor.

Parfum de epocă interbelică, bine așezat pe jocul actorilor îmbrăcați adecvat și pe muzica extrem de laborioasă, toate acestea au reușit să pună în fața spectatorilor emoția unui film mut, întreținut de cheia regizorală a lui Tünde Baczó, în așa fel încât fiecare imagine și protagonistul ei  să beneficieze de un moment al său, iar Emil, respectiv Darius Balint , să fie însoțit tot timpul spectacolului de partenerii de scenă fără a simții oboseala. Un spectacol în care am remarcat cu admirație sincronizarea în pași de dans și cântec a întregii distribuții, un spectacol în care Roxana Olșanschi, Ana-Maria Cizler, Marius Tudor și Florin Ibrași au contribuit la succesul lui deplin.
Camelia Ghinea a dus povara emoției cu profundă sensibilitate și așa cum ne-a obișnuit ne-a copleșit cu atitudinea ei de actor consacrat al teatrului reșițean. Protagoniștii cei mici nu au lăsat să se vadă nici o diferență între ei și actori, folosindu-și bucuria de a juca cu mult succes.

Făcând un exerciţiu de imaginaţie, împărţim povestea în 5 acte şi aflăm, rând pe rând, mărturisirile actorilor şi a celor din spatele a ceea ce am văzut pe scenă:

Ce spun copii:

Toți copii au declarat pentru Radio România Reșița că sunt încântați de noua postură de actori, apreciind îndrumările regizorale ale tinerei și talentatei Tünde Baczó. Darius Balint ne-a mărturisit că își dorește să calce pe urmele bunicului său,Zeno Balint și să devină actor.

Ce spun actorii:

Despre colaborarea cu mai tinerii lor colegi, actorii teatrului reșițean au mărturisit că au profitat de prilejul de a învăța de la ei, că a fost o experiență deosebit de plăcută.
Camelia Ghinea , la trei decenii de teatru, este cea mai emoționată:

 „După 30 de ani am emoții, parcă mai mari ca la debut”, mărturisește actrița, o experiență la care nu m-am așteptat și pe care nu aș fi crezut să o trăiesc, am jucat cu marele actor Zeno Balint, îi sorbeam cuvânt cu cuvânt, sunt genul de actor care și-a admirat colegii, pentru că întotdeauna am avut de învățat de la ei și acum și acum îi strâng în brațe nepotul, pe Darius și este o mare bucurie și onoare pentru mine.Este foarte talentat, un copil ca un burețel, soarbe fiecare cuvânt pe care il dai, eu lucrez cu el și la cursurile de teatru. Toți copiii din distribuție își fac treaba, sunt foarte atenți la ceea ce fac, au fost foarte conștiincioși. Tânăra regizoare s-a atașat de ei, ei de ea și totul a devenit ca un joc pentru ei. Mulțumim din suflet.”
Marius Tudor, Ana Maria Cizler , Florin Ibrași , Roxana Olșanschi au subliniat atmosfera de echipă, de prietenie ce a dominat realizarea acestui spectacol.

„Mă bucur foarte tare că am ocazia și la Reșița să fac un muzical, avem parte de un spectacol foarte bun pentru că energiile acumulate au fost cele pozitive, copiii sunt extraordinari . Regizorul a știut ce să ceară de la fiecare și produsul este de înaltă calitate. Ascultați Radio România Reșița și veniți la teatru.Vă spun că și Teatrul Deva este interesat să prezinte publicului său acest spectacol,” ne-a mărturisit îndrăgita actriță Roxana Olșanschi.

Ce spune regizorul:

„ Am lucrat cu niște copii foarte talentați, am lucrat foarte bine cu ei, au fost foarte ascultători, toți sunt foarte serioși . După repetiții nu doreau să plece , putem să spunem că chiar a fost o bucurie să lucrăm împreună și sper să mai avem experiențe de genul acesta.”

Ce spune managerul Teatrului de Vest, Florin Gabriel Ionescu:

 „Sunt mulțumit de spectacol și îl recomand cu toată căldura. Ați vorbit cu copiii și ați văzut ce efuziune este. Actorii noștri reșițeni fac față cu brio și mă bucură foarte tare , este primul musical pus în scenă .Este atmosferă de teatru și începe să miroase a teatru și asta mă face nespus de fericit.Pe 25 martie urmează o nouă Premieră,39 de trepte”, de Alfred Hitchcock. ”

Ce spun părinții:

„Suntem plini de emoție, avem stări greu de descris, facem tot ce putem ca părinți pentru a-i fi alături. Este adevărat e mic, acum își descoperă visele , sper să și le împlinească, noi îl susținem, ne bucurăm pentru reușitele lui și suntem mândri de el.Pentru noi ca familie este un moment deosebit, bunicul este foarte emoționat și mândru tare. Sunt momente unice. Mulțumesc mult” , a încheiat cu emoţie, mama protagonistului principal, Darius Balint.

Pe timpul spectacolului și la finalul său, aplauzele generoase ale publicului au confirmat reușita acestei premiere a Teatrului de Vest.

Se spune ca că în a şaptea zi a creaţiei, pe când Dumnezeu se odihnea într-o lume devenită deja plictisitoare, Creatorul a decis: «Să fie teatru!». Atunci au început să apară actorii, care generație de generație au slujit umanul răspândind emoția cu care am plecat de la acest spectacol, neașteptat de frumos și de curat realizat. În măsura timpului pe talerul vieții  o lacrimă cântărește mai mult decât orice altceva… avem nevoie de teatru, de sensibilitate într-o lume în care Arta rămâne ultimul și cel mai sigur refugiu.Tot ce ne dorim este să împlinm dorința Creatorului și la Reșița:«Să fie teatru!», iar pentru împlinirea acestei dorințe „Lăsați copiii să vină la Teatrul de Vest!… la un spectacol pentru toate vârstele, un spectacol ce a demonstrat că Reșița are trecut, prezent și viitor cultural.

Radio România Reşiţa este pertenerul media al Teatrului de Vest!

Anca Bica Bălălău