Start oficial în Luna Plantării Arborilor în Caraş-Severin.

Un milion şi trei sute de puieţi forestieri de răşinoase şi de foioase, produşi în pepinierele proprii, vor fi plantaţi în această primăvară, în fondurile forestiere din judeţ. Programul Direcţiei Silvice include reîmpădurirea pe cale artificială a 185 de hectare şi asigură regenerarea naturală pe 576 de hectare. De-asemenea execută lucrări de completare a regenerărilor pe aproximativ 100 de hectare.

Toate lucrările vor fi executate cu muncitori zilieri, asigurând în acest fel locuri de muncă şi venituri suplimentare comunităţilor locale în raza cărora se împădureşte.

Ce cuprinde programul Direcţiei Silvice destinat lunii plantării arborilor pentru 2018 aflăm de la Dan Câmpan – director comercial al instituţiei:

Amintim că, Luna Plantării Arborilor se desfăşoară în perioada 15 martie – 15 aprilie, ca o consecinţă firească a accentuării despăduririlor, iar în România acţiunea silvicultorilor datează de peste 9 decenii.

Oficial Luna Plantării Arborilor a început astăzi, fizic ea se va materializa la sfârşitul lunii martie în cadrul programului naţional de voluntariat „Plantăm fapte bune în România”.

(Hardy Cvoica)