[FOTO-AUDIO] Rezultate onorabile pentru schioarele reșițene la Campionatul Național pentru copii și cadeți,în probele alpine

164

3 schioare de la Clubul Adlernest Reșița au reprezentat onorabil vestul țării la Campionatul Naţional pentru copii şi cadeţi, desfășurat în această săptămână în Poiana Brașov. Raisa Doran, Ştefana Dumitru şi Vanessa Voina au terminat concursul în primele 15.

Rezultatele lor sunt considerate meritorii, dat fiind faptul că județul Caraș-Severin nu a mai avut schiori în probele alpine, de peste 30 de ani.

Antrenorul lor, Victor Tulburean ne-a oferit informații:

”Problema majoră au fost iarăși emoțiile, care s-au amplificat. Probabil că pârtia dificilă, atmosfera deosebită și numărul mare de concurenți și-au pus amprenta pe moralul fetelor. Nu suntem încă obișnuiți cu așa ceva. Clasarea lor a fost între locurile 15 și 20, în cele trei zile de concurs. Consider că ne-am prezentat destul de bine. Unii antrenori și oficiali m-au întrebat de câți ani facem noi schi. Le-am spus că intensiv, doar de doi ani. Așadar, este un rezultat destul de bun, având în vedere și durata scurtă de pregătire pe pârtie adecvată. Eu am convingerea că odată cu inaugurarea pârtiei de la Casa Baraj și reglementarea pârtiei de slalom uriaș de pe Semenic lucrurile o să se îndrepte. Vom avea și noi condiții de pregătire ca și adversarele noastre.  Dacă ne-am deplasa în alte zone pentru antrenament costurile ar fi foarte mari. Noi vrem să ne antrenăm acasă și sunt convins că vom avea aceste condiții la Văliug și pe Semenic. Cu siguranță altele vor fi rezultatele. Vreau să le mulțumesc fetelor și părinților lor. Părinții au fost lângă noi și au înțeles ce înseamnă adevărata performanță și sunt dispuși să treacă schiul ca și prioritate.

Rezultatele fetelor au fost: RAISA DORAN – locul 15 la combinată, STEFANA DUMITRU – locul 19 la categoria copii,VANESSA VOINA -locul 17 la cadeți, STEFANA DUMITRU- locul 18 la slalom urias și VOINA VANESSA-locul 20 la categoria cadeți.

La finalul acestei săptămâni, sâmbătă, 3 martie la Văliug va fi inaugurată pârtia Casa Baraj Skilift, unde pasionatul de schi, antrenorul Victor Tulburean este implicat în organizare.

Cristina Corocan