De azi – salarii mai mari pentru medici și profesori

Cresc salariile pentru medici, asistente și alte categorii din sistemul sanitar – dar încă se discută problema sporurilor și se poartă negocieri între liderii sindicali și Ministerul Sănătății.

Legea salarizării prevede că acestea sunt plafonate la 30% din fondul de salarii de la 1 martie.

Sindicaliștii spun, însă, că pentru unele categorii – precum cei care lucrează la terapie intensivă și ambulanță – sporurile ar trebui să fie de 75% din salariu.

De azi, salariile medicilor sunt majorate, astfel încât unele venituri vor trece de 4000 de euro.

Creșterile sunt cuprinse între 70% și 172% și se vor aplica la salariile de bază.

De aceste creșteri vor beneficia și asistenții medicali, infirmierii dar și medicii rezidenți.

În cazul medicilor rezidenți, creșterile vor fi cuprinse între 151% și 287%, în funcție de specialitate.

Tot de azi cresc salariile pentru angajații din Educație.

Creșterea salarială este de 20 de procente pentru personalul didactic din învățâmântul preuniversitar și universitar.

Este considerată a doua creștere de salarii pentru profesori în acest an.

În ianuarie, majorarea promisă era de 25% însă, sindicaliștii au reclamat că, din cauza măsurilor fiscale luate de guvern (mutarea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat), această creșterea a fost, de fapt, de doar 4%.

De același autor

Related Articles