Măsuri speciale la Spitalul Municipal Caransebeş din cauza virozelor şi a gripei !

Conducerea Spitalului Municipal din Caransebeş a decis instituirea unor măsuri speciale menite să reducă riscul de transmitere a infecţiilor respiratorii în această perioadă în care gripa şi virozele sunt în creştere în Caraş-Severin.Astfel, vizitarea pacienţilor se va face după un set de reguli stricte explică, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Alin Simeria.

“Deocamdată la Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş nu a fost instituită carantina, însă ca urmare al numărului ridicat de viroze şi infecţii respiratorii, înregistrat la nivelul judeţului, conducerea unităţii medicale a decis să impună măsuri preventive. Astfel s-a hotărât ca numărul vizitatorilor să fie redus la o singură persoană\pacient şi nu mai mult de 15 minute. A fost redus şi programul de vizită la doar 2 ore\zi între orele 15.00-17-00. Aparţinătorii bolnavilor sunt rugaţi să respecte programul impus de conducerea spitalului tocmai pentru a le proteja lor şi celor internaţi în spital sănătatea”, a precizat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Alin Simeria.

Vă reamintim că astăzi la Spitalul Municipal din Caransebeş a fost confirmat al 3-lea deces de gripă din judeţ. Este vorba despre o femeie care a murit noaptea trecută în jurul orei 01.00, la Spitalul Municipal din Caransebeş. Pacienta în vârstă de 64 de ani este din Zăgujeni. Analizele de laborator au confirmat prezenţa virusului gripal dar femeia suferea de boli asociate. Astfel, măsurile instituite la nivelul acestui spital au un caracter temporar şi vor fi valabile până în momentul în care incidenţa infecţiilor respiratorii va scădea.

Daiana Roşca

De același autor

Related Articles