gradinita Zavoi

Lucrările de construire a unei grădiniţe în comuna Zăvoi se apropie de final, acestea fiind realizate în proporţie de 90%. Potrivit primarului Ion Scorobete, valoarea investiţiei, obţinută printr-un program guvernamental, este de aproximativ 100.000 de lei, din care contribuţia de la bugetul local este de 2%. Noua grădiniţă, în care vor învăţa 50 de preşcolari, va avea patru săli de clasă, grupuri sanitare şi un dispensar medical. Lucrările, care aveau termen de finalizare luna septembrie 2014, se vor încheia cel târziu la sfârşitul lunii ianuarie.

Anul trecut, prin acelaşi program guvernamental, s-a construit şcoala gimnazială din comună, o investiţie în valoare de 200.000 de lei, a mai precizat şeful administraţiei locale din Zăvoi.