Se întorc ninsorile! COD GALBEN emis de ANM

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă din această seară de la ora 20 şi până în 15 februarie la ora 15. În acest interval, precipitațiile vor fi în extindere, dinspre sud-vest și vor cuprinde toată țara. În sudul și în estul teritoriului se vor cumula local 15…20 l/mp și pe spații restrânse, în special la deal și la munte, peste 25…30 l/mp. În Dobrogea va ploua, în Câmpia Română vor predomina ploile, în Câmpia de Vest se vor semnala precipitații mixte, iar în restul țării vor fi mai ales ninsori.

Se va depune strat de zăpadă, local consistent în zonele montane și submontane, iar în a doua parte a intervalului și în Moldova.

Începând din seara zilei de miercuri, 14 februarie, precipitațiile vor fi în restrângere către est-nord-est.

Vântul se va intensifica temporar în majoritatea regiunilor. Vor fi perioade de timp cu rafale de 45…55 km/h în sud, în centru și în est, iar la munte peste 70…80 km/h, astfel că ninsoarea va fi viscolită, iar vizibilitatea scăzută.

Vor fi condiții pentru depuneri de polei sau ghețuș.

Totodată din această seară, de la ora 22 va intra în vigoare o avertizare COD GALBEN, valabilă până mâine la ora 11.  În cursul nopții de marți spre miercuri și în prima parte a zilei de miercuri (13-14 februarie) în Munții Banatului, în Carpații Meridionali, apoi și în cei de Curbură, precum și în zona deluroasă din Banat, Oltenia și Muntenia vor fi ninsori însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 50…55 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m cu rafale de peste 80 km/h, astfel că vor fi intervale cu ninsoare viscolită și vizibilitate redusă.

Cele mai citite

Related Articles