vama portile de fierNumărul cetăţenilor români rezidenţi în state membre ale Uniunii Europene care au intrat în ţară prin Punctul de Trecere al Frontierei Porţile de Fier I  tranzitând  Serbia  a crescut în aceste zile cu peste 40%. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, Valeriu Pera, dacă la începutul săptămânii au tranzitat P.T.F. Porţile de Fier I aproximativ 2.500 de persoane pe zi, cu 755 mijloace de transport, în ziua de sâmbătă au tranzitat frontiera peste 4.000 persoane cu 1.200 mijloace de transport, iar valorile de trafic se menţin crescute în continuare. Traficul a crescut şi pe sensul de ieşire din ţară, numărul cetăţenilor români care se deplasează în concedii de odihnă spre ţări ca Grecia, Italia, Muntenegru, Slovenia sau Croaţia crescând cu aproximativ 25%.

Poliţiştii de frontieră mehedinţeni informează participanţii la traficul transfrontalier că pentru a tranzita Serbia  au posibilitatea de a  alege şi Punctul de Trecere a Frontierei Portile de Fier II – Dusanovac, situat la 70 de kilometri sud de municipiul Turnu Severin. Pentru evitarea blocajelor în zona Punctului de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I se va dispune de conducerea Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu Severin creşterea numărului de patrule fixe şi mobile.