Handbaliști reșițeni, cu perspectivă de Europene

254

Trei dintre juniorii II de la CSM Școlar Reșița au fost convocați de către Federația Română de Handbal pentru un cantonament cu lotul național de cadeți. Aceștia se află în prezent în localitatea Sfântu Gheorghe.

Este vorba despre Andrei Tipol, Andrei Bondoc și Raul Bote, după cum ne-a transmis coordonatorul secției de handbal de la CSM Reșița, Radu Bote:

”Cei trei juniori II, cu vârsta de 16 ani, au plecat într-un cantonament de 10 zile la Sfântu Gheorghe, participând la pregătirea lotului național de cadeți al României. În urma acestuia se va forma viitorul lot, cu care se vor aborda meciuri de calificare la Campionatul European. Cei trei au mai fost încă în trei stagii de pregătire a lotului. Mă bucură că au continuitate și merită din plin să facă parte din lotul național. Au și participat la un turneu în Belarus, unde au câștigat trei meciuri și au primit credit din partea celor care se ocupă de lot și au urmat și celelalte trei convocări. Sper ca pe viitor să reprezinte Reșița cu succes și chiar să ajungă, peste 2-3 ani de zile să joace în echipa mare.”

Radu Bote și-a exprimat mulțumirea că s-a înființat această secție de handbal, anul trecut existând riscul ca handbaliștii juniori ai Reșiței nici măcar să joace în campionat. Mulțumește pentru implicarea autorităților că au făcut tot posibilul ca acești tineri talentați să poată să facă performanță, chiar și la nivel de echipă națională.

Cristina Corocan