Ionuţ Popa şi-a dat demisia de la Poli Timişoara!

43

În această dimineaţă a avut loc o şedinţă a Consiliului Director al ACS Poli Timişoara care a luat act de demisia lui Ionuţ Popa. Următorul antrenor va fi Leo Grozavu cel care a fost din nou contactat în urmă cu scurt timp pentru a venit să parafeze noul contract.

„Am fost sunat de cei de la Timişoara, sunt în contact cu ei, dar le-am spus că în acest moment echipa are un antrenor, iar eu nu vreau să mă bag peste el. Sunt deschis să accept orice colaborare, dar le-am spus că voi face asta doar când echipa va rămâne fără antrenor”, declara duminică seară Leo Grozavu.

Întrebat ieri de nemulţumirile în privinţa lotului, Ionuţ Popa, a indicat două plecări şi doi jucători accidentaţi: ”Ne-au plecat jucătorii de bandă, au dispărut Creţu, Munteanu, respectiv Ţigănaşu şi Mailat. Patru titulari şi nu am reuşit aducerea unor înlocuitori… E normal să spun că e mai slab faţă de ce am avut. Eu am spus că sunt dispuş dacă conducerea nu vrea normal că nu pot să fac nimic, pentru că eu nu pot să-mi dau demisa. Dacă conducerea spune că nu e de acord cu propunerea nu am ce să fac. Eu mi-aş dori un atacant sub orice formă. Dar am discutat azi cu preşedintele despre un atacant din naţionala Nigeriei, dar cere mulţ între 7 şi 10.000 şi nu cred că avem. Eu doream şi acest lucru, că eu cred că merită, la banii ăştia înseamnă că e bun, nu?”.

ACS Poli e pe locul 9 în Liga 1, cu 25 de puncte, 11 în plus faţă de Gaz Metan Mediaş, aflată pe locul 13, retrogradabil.Sezonul trecuţ Ionuţ Popa a salvat trupa din Timişoara de la retrogradare în ciuda handicapului de 14 puncte cu care ACS Poli a început campionatul,SCRIE aGERPRES.RO