amalgam1

Revista „Amalgam” a Colegiului Naţional „Traian Lalescu” din Reşiţa a împlinit 10 ani de apariţie. Aceasta a fost publicată pentru prima dată în decembrie 2003, la iniţiativa unor elevi de clasa a X-a şi a dirigintei lor. De atunci, zeci de elevi au colaborat la editarea publicaţiei. Vineri, 20 decembrie de la ora 18.00, va avea loc o întâlnire de suflet a redactorilor şi colaboratorilor revistei din toate generaţiile, iar cei prezenţi vor împărtăşi celor interesaţi din experienţa lor şi vor face o retrospectivă a activităţii de un deceniu.