Începând din anul 2000 la sediul Forumului Democratic al Germanilor din Reşiţa, este organizată cea mai veche acţiune din Banatul montan şi anume sărbătoarea tăiţeilor – prima manifestare din seria de acţiuni dedicate Făşangului, în zilele care vin, până la intrarea în Postul Paştilor. Între Bobotează şi intrarea în Postul Mare, timp de mai bine de o lună, etnicii germani se distrează şi sărbătoresc „anotimpul” Făşangului. Balul mascat, festivalul gogoşilor, sărbătoarea tăiţeilor sau parada cârnaţilor sunt doar câteva dintre evenimentele care îi adună în această perioadă pe nemţi la Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin.

În prezent în județul Caraș-Severin conviețuiesc aproximativ 3.000 de etnici germani, din care aproape 1.000 la Reșița.

Şi în cartierul Celnic al oraşului Anina, pregătirile de Făşang încep cu cel puțin o lună înainte de data fixată și fiecare participant caută să aibă cea mai originală mască și cel mai frumos costum, confecționat de el pe cât posibil, iar organizatorii evenimentului sunt Sonia şi Florin Kugler, care au preluat şi susţin din nou de peste 15 ani, din fonduri proprii, acest eveniment cu o vechime de jumătate de secol.

În această seară, de la ora 22, pe frecvenţele Radio România Reşiţa, ACASĂ, vom afla povestea măştilor de la Anina de la invitatele noastre Sonia Kugler şi Ştefania Hammer, nepoată şi mătuşa.

Despre Ștefania Hammer ştim că a fost şi este un om de teatru care a pus patru decenii din viața ei în povestea teatrului reșițean, patru decenii în care gongul i-a făcut inima să vibreze alături de generații de actori ce au pășit pe scena reșiteană. Tante Ștefi, după cum a fost cunoscută în teatru și în familie, a iubit necondiționat teatrul, a respirat și a chivernisit fiecare clipă alături de fiecare om care a dat suflare fiecărui spectacol. Iubită și admirată pentru munca sa, orice om care s-a alăturat teatrului reșițean și-o amintește cu mare drag, Tanti Ștefi rămânând Călăuza care a deschis porțile sufletului său pentru fiecare, iubirea și dăruirea sa rămânând un Far la care amintirile frumoase se întorc întotdeauna cu o lacrimă de recunoștință și de iubire, indiferent cât de zbuciumată este Marea în care ne-a aruncat destinul. Tante Ștefi personifică un calm englezesc și o rigoare germană într-un comportament absolut matern cu fiecare om pe care l-a întâlnit…

„Am lucrat peste 39 de ani în teatru, greu m-am despărțit. Nu știu, nu am numărat câte generații de actori mi-au trecut prin mână, dar am trăit 211 premiere și am toate caietele program, inclusiv de la spectacolele de copii, acasă, fiindcă le-am numărat și am notat. Au fost multe spectacole pe care le-am iubit, din păcate dacă nu mai vorbesc cu nimeni despre teatru încep să uit… Primul spectacol când am venit în teatru a fost -Comedia cu olteni,- care s-a jucat de 700 de ori, apoi -Paharul cu apă-, un spectacol grandios, costume de epocă, iar ultimul spectacol -Un bărbat și mai multe femei-Am trăit 211 premiere și am toate caietele program, inclusiv de la spectacolele de copii- acasă, fiindcă le-am numărat și am notat”, mărturisește Tante Ștefi !

La numerele de telefon 0255.20.60.61 sau 0255.20.60.62 puteți să intraţi în dialog cu distinsele noastre invitate, Sonia Kugler şi Ştefania Hammer.

Rămâneți alături de noi, ACASĂ, în această seară pe frecvenţele 105.6 FM şi 91,9 FM – 92,8 FM pentru ascultătorii din Clisura Dunării, sau pe radioresita.ro, ori pe telefon, indiferent că este fix sau mobil, sunând la numărul 031.504.04.34, apel cu tarif normal, puteţi asculta oricând şi de oriunde Radio Reşiţa.

Anca Bica Bălălău

Sursa:Sonia Kugler;Hardy Cvoica