[FOTO] La multi ani „visătorului şi vărsătorului” Florin Piersic-senior!

Motto: „Prietenia e foarte rară, inodoră și incoloră în zilele în care trăim noi acum. Nu se poate să fi fost cu unul prieten și peste câteva zile să-l trădezi, să te desparți, ca și cum n-ați fi împărțit atâtea”. Florin Piersic

Florin Piersic s-a născut la 27 ianuarie 1936, la Cluj-Napoca, din părinți bucovineni – mama sa fiind originară din Valea Seacă, iar tatăl, Ştefan Piersic, medic veterinar de profesie, fiind originar din Corlata.Actorul și-a petrecut copilăria la Corlata, Pojorâta și Cajvana, apoi la Cernăuți, unde tatăl său a obţinut un post în anul 1941 și, ulterior, la Cluj, unde a urmat Liceul de băieți nr. 3, Colegiul Național Emil Racoviță de astăzi.

Despre acea perioadă a vieţii sale, actorul mărturiseşte: ”La şcoală, profesorul de matematică îmi spunea ciocoflender, dar nu într-un sens bun, el, de fapt, mă făcea tâmpit pentru că nu mă pricepeam deloc la calcule”.

Din acea perioadă a vieţii, lui Piersic i-a rămas termenul de ciocoflender, pe care îl foloseşte pentru a-şi alinta admiratorii.

Florin Piersic s-a înscris apoi la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti azi, UNATC, examenul de admitere fiind susţinut în faţa unei comisii din care făceau parte Marietta Sadova, Ana Barcan, George Vraca şi Costache Antoniu. Deşi a avut parte de dificultăţi în parcurgerea studiilor, Ştefan Piersic fiind deţinut politic, Florin a absolvit Institutul, în anul 1957, avându-i drept colegi de promoţie pe Leopoldina Bălănuţă, Ica Matache, Gheorghe Popovici Poenaru, Anatolie Spânu şi Liviu Crăciun.
În anul 1958, alături de colegii de promoţie, întreprinde un stagiu pe scena teatrului din Piaţa Neamţ, iar în 1959, devine angajat, prin concurs, al Teatrului Naţional din Bucureşti, unde debutează cu rolurile Alexei, din „Tragedia optimistă”, şi cel al lui Richard Dudgeon, în „Discipolul diavolului”.
În acelaşi an, Piersic este remarcat de regizorul francez Louis Daquin, care l-a distribuit în filmul „Ciulinii Bărăganului”, un debut cinematografic plin de succes, urmat, în acelaşi an, de prezenţa în pelicula „O poveste ca-n basme”.

Nu luăm cu noi nici o avuţie. Ceea ce ne rămâne moştenire este numai ceea ce am dat

În anul 1965, regizorul Al. Finţi îi încredinţeză rolul lui Lennie în piesa „Oameni şi şoareci”, cel mai mare rol pe care l-a interpretat pe scândura teatrului, un rol de referință pentru  întreaga sa carieră.
Din cariera sa cinematografică de excepţie, rolurile din „Tunelul” (1966), „Frumoasele vacanţe” (1967), „Columna” (1968), „Mihai Viteazul” (1971) şi „Haiducii lui Şaptecai” (1971) au remas în memoria poporului român, însă personajul care a rămas definitoriu în memoria spectatorilor şi admiratorilor săi, a rămas celebrul Mărgelatu, dar sunt notabile şi personajele Anghel Șaptecai, sau haiducul Grigore Pintea. Remarcabile sunt, aşadar, rolurile sale din peliculele „Drumul oaselor” (1980), „Trandafirul galben”(1982), „Misterele Bucureştilor” (1983), „Masca de argint” (1985), „Colierul de turcoaze” (1986) şi „Totul se plăteşte” (1985).
Florin Piersic este unul dintre cei mai șarmanți actori români de teatru și film, un „visător şi vărsător”care primește dragostea necondiționată a tuturor admiratorilor săi din țară sau din străinătate.

Florin Piersic era încă din tinereţe, de pe când era student, un mare povestitor. Făcea valuri plăcute în jurul lui, datorită felului său de a fi. Era un vorbitor nepreţuit şi de cursă lungă, povestind de una, de alta, fără să îţi dai seama cum trece timpul. Şi nu numai că nu obosea niciodată, ci din contră, acest lucru îi conferea forţă să continue”, mărturisea despre el, regretatul Marin Moraru

Una dintre poveştile care i-au marcat viaţa lui Florin Piersic a avut loc în timpul Holocaustului. Tatăl său a adăpostit în abatorul pe care îl deţinea şase familii de evrei, timp de şase luni de zile, perioadă în care le-a hrănit şi protejat. Când situaţia le-a permis familiilor să părăsească abatorul, ele s-au dus în Israel şi au sădit un pom în Grădina Ghetsimani pe care au pus o plăcuţă cu inscripţia: „Doctorul Ştefan Piersic, profesorul din Cernăuţi, ne-a salvat viaţa ţinându-ne în casa lui şase luni de zile”.

Tocmai pentru că tatăl său a salvat vieţile atâtor oameni, Florin Piersic a fost chemat în Israel de prim-ministrul Israelului, Beniamin Netaniahu, care i-a oferit medalia onorifică a Israelului şi Ierusalimului.

În decembrie 2006, Florin Piersic şi-a lansat la Cluj-Napoca DVD-ul „Omul cu 100 de chipuri”, cu înregistrări şi un interviu realizat de TVR Media.Actorul a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.
Din anul 2008 este cetăţean de onoare al municipiului Oradea. De-a lungul timpului, Florin Piersic a primit acest titlu al mai multor orașe precum: Bacău, Cluj-Napoca, Caracal, Sighet, Suceava, Baia Mare, București sau Galați.

În anul 2009 Florin Piersic înregistrează un disc de autor la casa de discuri OVO MUSIC – „Florin Piersic Hoinărind printre amintiri în lumea muzicii lui Dan Iagnov”. Toate cele 10 melodii sunt compuse de Dan Iagnov, iar versurile sunt scrise de Dan Iagnov şi Andreea Andrei.

În același an,2009, Piersic a primit Premiul pentru întreaga carieră în cadrul festivalului de film Transilvania, dar şi Medalia de Aur a Artelor Transilvane.

În 26 ianuarie 2011, cinematograful „Republica” din Cluj-Napoca a fost redenumit în cinematograful „Florin Piersic”, iar în interior a fost deschisă şi cafeneaua „La Mărgelatu”.

În anul 2011, Cocor, Teatrul Metropolis şi Asociaţia de Turism a Municipiului Bucureşti au organizat lansarea proiectului „Walk Of Fame”, în cadrul căruia actorul Florin Piersic a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului, în spaţiul dedicat artiştilor români.

Astăzi, 27 ianuarie, Florin Piersic-senior împlinește 82 de ani! Să vă fie viața frumoasă ca piersicii în floare,Maestre! La mulți ani !

„Asta vi-i chemarea sfântă de profeți și de artiști? Îngropând vechea durere, cu-al lor cântec să reverse/Peste inimile noastre mângâiere și iubire,/Și cuvântul lor profetic, inspirata lor privire,/Valurile de-ntuneric despicându-le în două,/Splendidă-naintea noastră să ne-arate-o lume nouă.”

Epilog: „Nu luăm cu noi nici o avuţie. Ceea ce ne rămâne moştenire este numai ceea ce am dat.”Florin Piersic

Anca Bica Bălălău

De același autor

Related Articles