[FOTO] Teatrul de Vest de la „Năzdrăvăniile lui Păcală „Cu fundul în două luntri”,duminică,28 ianuarie

Teatrul de Vest Reşiţa deschide stagiunea 2018, duminică 28 ianuarie, cu două spectacole invitate, realizate de Teatrul de Artă din Deva.

De la ora 11.00 , pe scena Palatului Cultural Teatrul de Artă Deva prezintă spectacolul pentru copii, „Năzdrăvăniile lui Păcală”, după Ioan Ghelu Destelnica, regia Mihai Panaitescu.
Distribuţia: Andreea Pascu, Cristina Lazăr, Isabela Haşa, Marian Stan.Păcală, eroul popular îndrăgit, pune punct vicleniei, minciunii și ipocriziei prin umorul și istețimea sa ascunsă sub o mască de naivitate și simplitate, va încânta micuții spectatori, dar și pe cei maturi.

Iubitorii de teatru reșițeni vor putea viziona de la ora 19.00, spectacolul, „Cu fundul în două luntri”, traducere şi adaptare după Carlo Goldoni, în regia artistică actorului Marian Stan şi scenografia de Mihai Panaitecu.
Distribuţia: Andreea Pascu, Cristina Lazăr, Mihai Panaitescu, Roxana Olşanschi.

„Cu fundul în două luntri”este o comedie de moravuri, tradusă din frumosul, dar foarte dificilul dialect venetian și are infinite resurse de umor, al cărui mesaj ajunge la sufletul fiecărui spectator în parte.
Regizorul Mihai Stan este cunoscut publicului reșițean pentru rolurile făcute pe scena Teatrului de Vest și este absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică București, în anul 1982, la clasa lui Amza Pelea.

Anca Bica Bălălău

Cele mai citite

Related Articles