230 de ani de la înfiinţarea liniei de poştă Pancevo – Caransebeş

94

Primăria Municipiului Caransebeş şi Casa de Cultură „George Suru” organizează vineri, 26 ianuarie, de la ora 18, vernisajul expoziţiei internaţionale „230 de ani de la înfiinţarea liniei de poştă Pancevo – Caransebeş”.

Poștalionul era de fapt o linie de poştă de la Caransebeş până la Pancevo, cu mai multe staţii care vor fi evidenţiate în expoziţie, cu oprire obligatorie pentru schimbarea cailor, hrană sau trierea şi distribuirea documentelor trimise cu poştalionul.

La începuturile poştalionului în Caransebeş, la 1787, acesta funcţiona pe actuala locaţie a Casei de Cultură „George Suru”, fapt confirmat chiar de directorul Ioan Cojocariu:

„Trebuie să ştiţi că actualul local al Casei de Cultură a fost primul sediu al poştalionului, acolo se introduceau căruţele de poştă, unde este acum sala de spectacole erau trei uşi mari în care intrau trăsurile de poştă când veneau de pe drum. Acolo se făcea cartarea, caii stăteau pe sub unde sunt acum balcoanele”.

În cadrul expoziției vor fi expuse documente şi informaţii foarte relevante pentru acea perioadă, secolul al XVIII-lea.

O expoziție similară a avut loc în luna noiembrie a anului trecut la Pancevo în Serbia.

Valentina Adam