Coman_Gheorghe

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Ploieşti au început urmărirea penală faţă de COMAN GHEORGHE, deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Buzău a unui partid, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii potrivit cărora, în perioada noiembrie – decembrie 2013, folosindu-se de influenţa conferită de funcţia de conducere deţinută în cadrul partidului din care face parte, învinuitul Coman Gheorghe a solicitat unui denunţător, persoană cu funcţie de conducere în Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia publică respectivă (care la nivel politic ,,revenea” partidului respectiv), diverse servicii, precum şi remiterea unor foloase materiale necuvenite. Foloasele pretinse constau în asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia eventualelor întâlniri de lucru în cadrul respectivei formaţiuni politice, ce urmau a fi organizate în municipiul Buzău. În perioada 9 – 16 decembrie 2013, în acelaşi context, învinuitul Coman Gheorghe i-a solicitat denunţătorului să achite jumătate din contravaloarea notei de plată aferentă evenimentului organizat la data de 14 decembrie 2013, în municipiul Buzău, cu ocazia conferinţei având ca scop alegerea conducerii judeţene a respectivei formaţiuni politice (eveniment la care a şi fost reînvestit în funcţia de preşedinte), respectiv suma de 3.140 lei. Această sumă a fost primită de învinuitul Coman Gheorghe la data de 18 decembrie 2013, în scopul mai sus menţionat, fiind surprins în flagrant de procurorii anticorupţie. La intervenţia procurorilor, învinuitul a fugit cu autoturismul în care se afla în momentul infracţiunii flagrante, sustrăgându-se urmăririi penale.

În urma sustragerii acestuia de la urmărirea penală, prin aceea că a fugit cu autoturismul în care se afla în momentul infracţiunii flagrante, la data de 19 decembrie 2013, învinuitul a fost prins. Ulterior, procurorul şef al DNA, doamna Laura Codruţa Kövesi a transmis către PICCJ cererea şi referatul, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a cerere Preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputatului Coman Gheorghe pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Cererea a fost înaintată în conformitate cu prevederile art. 72  alin 2 din Constituţia României şi ale art. 195 alin 1 şi 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Alin Datcu
După 20 de ani (ca în romanul lui Dumas) de când am intrat pentru prima oară într-o cabină de emisie, radio-ul încă mă fascinează şi-l redescopăr în fiecare zi. Acest fapt mă încântă cu atât mai mult cu cât ştiu că o fac alături de voi, ascultătorii noştri. Vă aştept în fiecare zi de la 12:00 la 17:00 să luăm Pulsul Zilei!