Medicii chirurgi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa sunt revoltaţi. Conducerea unităţii medicale vrea să desfiinţeze linia a doua  de gardă CHIRURGIE, înfiinţată în urmă cu jumătate de an. De ce? Ne explică purtatorul de cuvânt al unităţii medicale, Carmen Brumar.

Decizia comitetului director a fost luată în urma analizei unui raport de activitate a liniei a doua de gardă Chirurgie pe o anumită perioadă care va fi analizată de către Consiliul de Administraţie apoi de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin. Activitatea medicală nu va fi afectată de acest lucru, ţinându-se cont că până la înfinţarea celei de a doua linii de gardă-chirurgie, unitatea a funcţionat practic cu o singură linie de gardă. Financiar a doua linie de gardă creşte cheltuielile spitalului care oricum are datorii mari”, a precizat Carmen Brumar.

La polul opus seful sectiei de chirurgie Gavril Soran susţine că decizia conducerii spitalului nu este corectă.

„Fără a doua linie de gardă spitalul ar fi pierdut 87.420 lei. Aici nu e vorba de noi medicii ci de bolnavi, de securitatea actului chirurgical, de legalitatea lui. Noi ştim ce vorbim, o parte dintre noi am fost la un moment dat în comitetul de conducere al spitalului…Se poate naşte la un moment dat întrebarea: Cum de s-a putut până în iulie anul trecut cu o singură linie de gardă pe chirurgie? Greu şi …fără acoperire legală. Aşa cum a precizat şi profesorul Fulger Lazăr de la Spitalul Judeţean Timişoara, nu se poate constitui legal în urgenţă o echipă fără doi chirurgi. Vă spun sincer, cazurile mari, complicate, e greu să le fac de unul singur. Repet eu am doar două mâini deşi mi-ar mai trebui încă patru. Până să fie înfiinţată această linie de gardă veneam din colegialitate, din respect faţă de pacienţi de acasă să ne ajutăm colegii la cazurile grele, aşa benevol, fără să fim pontaţi, iar a doua zi intram din nou în gardă, practic nu mai aveam deloc timp liber nici măcar să ne odihnim şi nu e normal. De asta am trimis nenumărate înştiinţări, rapoarte cu calcule concrete care să demonstreze că nu noi facem pagubă spitalului, secţia noastră este una foarte profitabilă şi aşa cum am mai spus dacă se va desfinţa această linie de gardă spitalul este cel care pierde din punct de vedere financiar”, a precizat şeful secţiei de Chirurgie Gavril Soran.

Cei 6 chirurgi au trimis conducerii un raport ce conţine calcule concrete prin care se artă că desfintarea celei de-a două linii de gardă nu va duce la reducerea cheltuielilor, ci din contră la majorarea acestora, explică medicul chirurg Ilie Artinescu. Vezi calculele aici:

Chestiunile financiare nu sunt nici pe departe cele pe care le arată conducerea spitalului susţine şi chirurgul Romeo Dumitrescu.

Chestiunile financiare nu sunt nici pe departe cele pe care le arată dânşii, pentru că la aceste costuri niciodată nu se ia în considerare valoarea reală a manoperelor nostre care niciodată nu sunt trecute în niciun protocol, adică pacienţii ca şi cum ar fi operaţi de nişte SPIRITE”, ne-a declarat chirurgul Romeo Dumitrescu.

Si pacientii internaţi în cadrul spitalului sunt alături de chirurgi sustinând că un un singur medic de gărdă este mult prea puţin, pentru că aici cazurile sunt grave şi oricând pot să apară complicaţii care au nevoie rapid de ajutor medical de specialitate.

Cei 6 chirurgi continuă lupta pentru a păstra linia a doua de gardă în beneficiul pacienţilor. Aceştia au trimis o scrisore deschisă şi Consiliului Judeţean în subordinea căruia se află spitalul dar şi Direcţiei de Sănătate Publică, cea care reprezintă Ministerul Sănătăţii în teritoriu.

Nu rataţi mâine interviurile cu fostul director medical al Spitalului Judeţean din Reşiţa, Jaro Marşalic, Horia Braicu şi Adrian Cara, chirurgi cu experienţă care ne vor explica în detaliu problemele unităţii în ceea ce priveşte personalul auxiliar!

Daiana Roşca