Adăpost pentru iarnă la Sera de Flori din Băile Herculane!

Peste stațiunea Valea Cernei a căzut prima zăpadă din această iarnă, iar temperatura a coborât sub 0 grade chiar și pe durata zilei, în aceste condiții conducerea administrației publice a orașului Băile Herculane stabilind locurile unde vor fi cazate persoanele care au nevoie de ajutor din cauza vremii.

“Pentru perioada sezonului rece, ca în fiecare an, Primăria pune la dispoziție spațiile din incinta serei de flori, unde persoanele defavorizate pot să beneficieze de un adăpost cald. Până la acest moment nu a fost niciun fel de solicitări, anul trecut am avut o singură persoană care a fost cazat într-unul din spațiile de la Sera de Flori, dar după două zile nu a mai fost nevoie și persoana în cauză a plecat! Solicitările vin preponderent din partea persoanelor care nu locuiesc în Băile Herculane și au fost surprinse de condițiile de iarnă în stațiune!”, ne precizează Cristian Miclău – primarul orașului Băile Herculane.

Paul-Sever SMADU

 

Cele mai citite

Related Articles