bloc-ANL1

Din 2002 şi până în prezent, la Primăria Reşiţa au fost depuse 4.400 de cereri privind acordarea de locuinţe: 1.690 pentru cele sociale şi 2.733 în blocurile ANL. Au fost repartizate, de-a lungul acestor ani, doar 242 de apartamente pentru tineri şi 89 pentru cazuri sociale. În primăvara viitoare vor mai fi date în folosinţă 3 blocuri ANL – situate pe Calea Caransebeşului, care însumează 42 de unităţi locative, dar se intenţionează şi parcelarea unor terenuri în Dealul Golului, pentru a fi concesionate de cei ce doresc să-şi construiască propria locuinţă. Cu toate aceste eforturi, problema locuinţelor sociale în Reşiţa rămâne nesoluţionată.

Anca Bălălău
Radio Reşiţa mi-a dat şansa să spun povestea mai departe ascultătorilor care cred în nemurirea artelor, cel mai minunat adăpost pentru cei care și-au ascuns, fără să știe nimeni, copilăria în buzunar și care au pornit să-și continue jocul până la sfârșitul lor. Sunt fericită fiindcă fac parte cu sufletul şi pregătirea mea profesională (absolvent licență și master- Jurnalism cultural al U.N.A.T.C. "I.L.Caragiale" București) dintr-o echipă minunată.