O parte din medicii de familie din Caraş-Severin şi Timiş au semnat actele adiţionale cu Casa de Asigurări de Sănătate!

După nenumărate demersuri, medicii de familie din judeţul Timiş au revenit la sentimente mai bune! O parte din ei au semnat ieri actele adiţionale cu Casa de Asigurări de Sănătate. În aceste condiţii pacienţii vor putea beneficia de servicii medicale gratuite şi anul viitor.

Noul contract cadru va intra în vigoare la începutul lunii aprilie, iar până atunci medicii speră să ajungă la o înţelegere cu Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări de Sănătate explică Claudia Iftode, preşedintele Societăţii de Medicina Familiei Timiş

“La început noi nu am dorit să semnăm un act adiţional în care era stipulat obligativitatea existenţei dovezii de înscriere în procesul de acreditare. Acum am citit acest act adiţional şi am văzut că nu este stipulată această obligativitate pentru acreditare. Mai mult acest act adiţional este la contractul 2016-2017 şi pe normele 2017, juridic este o prelungire a contractului pe care noi l-am semnat anul trecut deci este bine. O să-i anunţ şi pe colegii mei că pot semna deci în acest moment nu avem niciun motiv să nu semnăm, vom vedea ce vom face din aprilie când va apărea noul contract cadru”, a precizat Claudia Iftode.

Şi o parte din medicii din Caraş-Severin au semnat astăzi actul adiţional valabil până la sfârşitul lunii aprilie. În urma consultărilor cu oficialii, medicii de familie susţin că mare parte din solicitările lor au rămas fără răspuns. Ei speră însă ca în noul contract cadru să le fie respectate toate doleanţele şi să primească o finanţare mai bună!

Daiana Roşca

De același autor

Related Articles