[FOTO] Tinerii reşiţeni au soluţii pentru înfrumuseţarea oraşului

605

Tinerii reşiţeni sunt dornici să schimbe fața oraşului. Concursul Reşiţa Urban Quest, iniţiat de Direcţia judeţeană pentru sport şi tineret din Caraş-Severin și-a desemnat câştigătorii. Este vorba despre idei venite de la tinerii cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani care timp de o lună au fost provocaţi să propună soluţii pentru reîmprospătarea imaginii oraşului. Tinerii spun că s-au înscris în această competiţie cu idei şi proiecte, considerând că trebuie să se implice pentru a schimba faţa oraşului. Cei mai mulţi sunt studenţi şi au mărturisit că iubesc oraşul în care s-au născut.

Citeşte şi: Tinerii vor să schimbe fața Reșiței

Proiectul a fost lansat la începutul lunii decembrie, dar ideea există de mai mult timp, spune Dana Lupşan, consilier de tineret. Provocarea a fost serios tratată de tinerii cu idei, care au găsit numeroase repere urbane ce pot fi promovate. Aceştia au găsit colțurile frumoase ale Reşiţei, dar încă nevalorificate. Au găsit şi locurile vulnerabile, aparent mai puțin frumoase sau funcționale, dar cu potențial de îmbunătățire.

În concurs au participat zeci de proiecte, iar tinerii cu cele mai bune idei au fost recompensaţi astăzi cu premii îi bani, puşi la dispoziţie de Direcţia judeţeană pentru sport şi tineret. Au fost şi câteva propuneri care au stârnit interesul arhitectului şef din Primăria Reşiţa.

Materialele primite în concursul Reșița Urban Quest vor fi expuse în holul Casei de Cultură din Reșița, în perioada 1 – 31 ianuarie 2018.

(Sebastian Dragomir)