Modificările Regulamentului Camerei Deputaților preiau modelul european

Liderul eurodeputaţilor social-democraţi români, Viorica Dăncilă, arată că modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor introduce prevederi similare Regulamentului de Procedură al Parlamentului European. Aceste prevederi au tocmai menirea de a da cursivitate procesului legislativ.

“Protestele opoziţiei faţă de modificările Regulamentului Camerei Deputaţilor sunt de fapt proteste faţă de introducerea unor prevederi în spirit european, care urmăresc să menţină procesul legislativ cursiv, dar şi civilizat.
În Parlamentul European amendamentele respinse în comisiile de resort pot fi aduse la votul în plen doar în nişte condiţii foarte speciale.

Parlamentul nu trebuie să fie o instituţie a războaielor de imagine şi a scandalurilor, aşa cum doresc cei din opoziţie să devină. Legislativul naţional trebuie să rămână o instituţie care să dezbată serios propuneri şi să legifereze. Este regretabil faptul că partidele de opoziţie din România nu au maturitatea să înţeleagă care este misiunea unui Parlament. Nu există state ale Uniunii Europene în care Parlamentul să fie tratat cu atâta lipsă de respect chiar de către oameni care îi sunt membri” susţine Viorica Dăncilă.

(Ada Botezan)

2 COMENTARII

Comentariile sunt închise.

Campania ”Muzică pentru viață!”

Împreună putem salva vieți!

De același autor

Related Articles