Mai multe curse aeriene anulate ieri și azi pe aeroportul din Timișoara

Nu mai puțin de patru curse aeriene de pe aeroporturile din Londra, Munchen şi Eindhoven spre Timişoara, şi trei din Timişoara spre Londra şi Munchen au fost anulate, duminică şi luni, din cauza vremii nefavorabile din Europa, iar un zbor spre Frankfurt are întârziere, a relatat astăi  Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional Timişoara, Nicoleta Trifan, a declarat, luni, că şapte curse au fost anulate, duminică şi luni, din cauza vremii nefavorabile din Europa.

Ce curse aeriene au fost anulate

Este vorba de cursa Timişoara – Londra, aeroport Luton, şi Londra Luton – Timişoara, zboruri operate de compania aeriană Wizzair, Timişoara – Munchen şi Munchen – Timişoara, operate de compania Lufthansa, Londra, aeroport Stansted – Timişoara şi Timişoara – Londra Stansted, operate de compania Ryanair, precum şi cursa Eindhoven – Timişoara, compania Wizzair.

Potrivit reprezentanţilor aeroportului timişorean, şase dintre zboruri au fost anulate duminică, iar cursa Timişoara – Munchen a fost anulată luni dimineaţa, zborul fiind programat la ora 05.50.

“Cursele au fost anulate din cauza vremii, iar reprezentanţii companiei Ryanair au anunţat că au avut o problemă tehnică cu aeronava. În afară de cursa spre Munchen, luni nu a mai fost anulată nicio cursă, este o cursă întârziată din Frankfurt spre Timişoara”, a declarat  Nicoleta Trifan.

Cele mai citite

Related Articles