Staţiunea Băile Herculane este căutată atât de turiştii adulţi, cât şi de copii, care vin în număr mare pe Valea Cernei, însoţiţi de părinţi sau bunici, iar unităţile turistice din staţiunea de pe Valea Cernei au pregătit pentru luna decembrie programe speciale dedicate celor mai mici dintre vizitatori!

Cu siguranţă, mai ales de sărbătorile de iarnă, probabil cei mici se bucură cel mai mult de sărbătorile de iarnă şi am pregătit pentru ei ca la fiecare eveniment să aibe propria lor petrecere, totul adaptat pentru vârsta lor! Avem şi piese de teatru pentru ei, face painting, de Revelion au şi ei propria lor petrecere, în paralel cu cea pentru adulţi, aşa că vor găsi aici tot ce şi-au dorit! Copiii sunt unii dintre oaspeţii noştri cei mai numeroşi şi cred că şi de Revelion numărul lor se apropie de o sută!”, mărturiseşte Laura Pătru – directorul de marketing al Complexelor hoteliere Diana şi Afrodita.

Paul-Sever SMADU