„Barbu Lăutaru” este unul din cele 14 „Cânticele comice” ale scriitorului Vasile Alecsandri. A fost scris în toamna sau iarna anului 1863, la Mirceşti, unde autorul a copilărit şi a revenit pe întreaga durată a vieţii, pentru a-şi găsi liniştea.
Alecsandri este, aşadar, cel care a fixat pentru totdeauna figura vestitului personaj, lăutarul, acum sărac şi uitaţ care, însă, încântase, pe vremuri, boierimea, oamenii din popor şi chiar şi pe străinii care-au apucat să-l audă, bunăoară compozitorul Franz Liszt.
„Barbu Lăutaru” a fost prezentat drept canţonetă pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în februarie şi martie 1864, în interpretarea lui Matei Millo.
Pe numele real Vasile Barbu, Barbu Lăutaru s-a născut în jurul anului 1780, la Iaşi, într-o familie de lăutari robi, ca fiu al starostelui Stan. Avea să devină un personaj cheie al muzicii lăutăreşti, contribuind substanţial la formarea şi îmbogăţirea acesteia. Timp de 40 de ani, cel care a fost numit „Barbu Lăutaru, starostele scripcarilor ieşeni” a vrăjit inimile tuturor acelora care l-au ascultat.
Povestea piesei pe siteul eualegromania
