Anghel IordanescuPreşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a anunţat după şedinţa Comitetului Executiv de luni, 16 decembrie, că l-a propus pe fostul selecţioner Anghel Iordănescu pentru funcţia de director tehnic al FRF, iar acesta a acceptat.

Iordănescu va avea printre atribuţii elaborarea unei strategii a fotbalului românesc, elaborarea unor criterii de selecţie al echipele naţionale şi standardizarea procesului de pregătire.

”Am constatat că ne-am pierdut pe parcurs identitatea fotbalului românesc. Cred că ideea de a concepe în 6-8 luni a strategie pentru fotbalul românesc şi echipele naţionale e ceva normal în lumea civilizată”, a declarat Mircea Sandu, care a precizat că Iordănescu nu se va implica în procesul de selecţie, ci va stabili doar criteriile care ar trebui urmate.

Iordănescu va fi prezentat oficial într-o conferinţă de presă care va avea loc joi. Sursa: Agerpres