Centrul de tineret al Bisericii “Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Oravița și-a cinstit astăzi ocrotitoarea

Centrul de tineret ce funcționează în curtea Bisericii “Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Oravița și-a cinstit astăzi ocrotitoarea.

Acest centru pus sub ocrotirea Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina funcționează din anul 2012, iar astăzi, la 5 ani de activitate, alături de membrii centrului a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Ierarhul a săvârșit Acatistul Sfintei Mucenițe, precum și un Te Deum, o slujbă de mulțumire și de binecuvântare pentru cei care beneficiază și cei care se ostenesc în formarea sănătoasă a tinerilor.

După sfânta slujbă, membrii centrului de tineret au prezentat un moment artistic, o scurtă scenetă, cântece și poezii.

În continuare, Preasfințitul Părinte Lucian a sfințit icoanele realizate de către copii și tineri, icoane puse spre vernisare în sediul centrului. În semn de recunoștință și apreciere pentru participarea la atelierele de creație din cadrul proiectului “Vacanță în pridvorul bisericii” chiriarhul le-a oferit copiilor diplome de merit, iar celor care se ostenesc în cadrul Centrului, Preasfinția Sa le-a oferit diplome de excelență.

La acest eveniment au fost prezente autorități locale, precum și foarte mulți credincioși din Parohia “Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul” din oraș.

Ada Botezan

Cele mai citite

Related Articles