Negociere la Vârşeţ în domeniul gospodăririi durabile a apelor transfrontaliere

65
Bega
Bega

La Vârşet va începe astăzi cea de-a cincea rundă de negociere a textului noului Acord între Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia, privind cooperarea în domeniul gospodăririi durabile a apelor transfrontaliere. Cu această ocazie se va discuta şi despre deschiderea punctelor de trecere a fontierei cu ambarcaţiuni şi cu bicicletele, dar şi despre demararea proiectului transfrontalier în valoare de 14 milioane de euro de refacere a nodului hidrotehnic de la Sânmihaiu Român. Delegaţia română este formată din reprezentanţi ai Ministerului Apelor şi Pădurilor, ai Administraţiei Bazinale de Apă Banat, Ministerului Afacerilor Interne şi ai Ministerului Afacerilor Externe.

„Sperăm că această nouă rundă de negocieri, în care articolele textului noului acord vor corespunde cu schimbările legislative aduse în ultimii ani în domeniul gospodăririi apelor, va duce la un draft agreat de ambele părţi, în vederea definitivării acestuia”, a spus directorul ABA Banat, Titu Bojin.

A patra rundă de negociere a textului noului Acord s-a încheiat la 29-31 mai 2017, la Timişoara, în care ambele părţi au convenit asupra continuării negocierilor la proiectul noului Acord într-o altă sesiune. Acordul în vigoare între cele două state, a fost semnat în 7 aprilie 1955, la Bucureşti, şi este încă documentul oficial care reglementează colaborarea bilaterală în domeniul gospodăririi apelor de frontieră sau întretăiate de frontiera celor două state. Scopul noului acord este acela de a dezvolta relaţiile româno-sârbe pentru o gospodărire optimă a resurselor de apă, în contextul noilor tendinţe dezvoltate la nivel european şi mondial.

(Sebastian Dragomir)