Ioan Popa şi „revoluţia fiscală”

274

Municipiul Reşiţa va pierde venituri importante prin modificările fiscale adoptate de Guvern. Primarul Ioan Popa spune că este vorba de peste 3 milioane de euro anual. În opinia edilului, prin scăderea impozitului pe venit de la 16 la 10% se lovește în una dintre cele mai importante surse de venit a adminstrațiilor locale.

„După punerea în practică a acestor măsuri, Reșița va pierde anual 11% din total venituri, adică 15.9 milioane de lei – echivalentul a 3.5 milioane de euro. Consecința acestor diminuări va fi o reducere substanțială a investițiilor în infrastructura locală și chiar incapacitatea de cofinanțare a proiectelor din fonduri europene”.

Ioan Popa spune că a atras atenţia că se face o eroare, chiar dacă pentru oricine este o bucurie să scadă impozitele. În opinia primarului, Guvernul trebuia să se gândească la măsuri compensatorii pentru administraţiile locale şi dă şi câteva exemple.

„Să ne dea, de exemplu, ceva din defalcatul de TVA, care merge tot la Bucureşti. Sau să ne dea ceva din impozitele pe profit ale marilor companii, care fug toate la Bucureşti. Nefăcând acest lucru compensator nu fac decât să ne determine pe noi să ne ducem cu mâna întinsă spre Guvern”.

Ioan Popa consideră că demersurile fiscale aplicate sunt doar „o aventură periculoasă”, iar această abordare poate fi calificată ca o intenție clară de a face primarii dependenți de Guvern.

 

(Sebastian Dragomir)