Trafic de influenţă la Baroul din capitală

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatuluiPOPESCU GEORGE ALEXANDRU, avocat în cadrul Baroului București, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii septembrie 2017, inculpatul Popescu George Alexandru, în calitate de avocat în cadrul Baroului București, a pretins de la ruda unei persoane cercetate în stare de arest preventiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de contrabandă (martor în prezenta cauză), suma de 4.000 euro.

Banii respectivi (ce urmau să fie remiși în două tranșe) au fost pretinși de inculpat în schimbul influenței pe care a afirmat că o are asupra unor ofițeri din cadrul Poliției Capitalei pe care îi poate determina să îi ofere informații utile pe baza cărora persoana arestată preventiv să poată formula un denunț.

De asemenea, inculpatul Popescu George Alexandru i-a mai promis martorului că va interveni și pe lângă procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, pentru ca aceștia să accepte denunțul respectiv și astfel, persoana arestată preventiv să beneficieze de cauzele de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute în legislația specială. În acelaşi context, persoana respectivă urma să fie eliberată din starea de arest preventiv și plasată în arest la domiciliu sau sub control judiciar și, ulterior, după judecata în fond, să nu fie declarate căile legale de atac.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Redacţia Radio Reşiţa

De același autor

Related Articles