Călin Geambașu: “E adevărat că mi-am bătut mama”

Cunoscutul artist român Călin Geambașu a provocat zilele trecute  o adevărată furtună în mediul online după ce a recunoscut că și-a bătut mama. După ce şi-a acuzat tatăl că l-a umilit public şi că nu a fost un bun bunic pentru fiul lui, Călin Geambaşu a făcut dezvăluiri şi despre mama lui pe care a recunoscut că a bătut-o. El susţine că femeia obişnuia să-l bată şi să se poarte urât cu el. Cristina Geambaşu susţine că acuzaţiile aduse de fiul ei sunt absurde.

E foarte adevărat că am bătut-o. Mama mea în perioada 10-14 ani, când tatăl meu era mai mult plecat, mă bătea foarte tare. Am avut o răbufnire de genul acesta. Ea îmi spunea că «fără mine mori în două luni». Când părăseşti casa părintească cu aceste cuvinte Eu am plecat de acasă cu această povară pe umeri. Ea le-a spus tuturor iubitelor pe care le-am avut să mă facă dependente de ele.

Când a văzut că nu mor fără ea, a încercat să-mi pună obstacole cu orice. Am avut această răfulare deoarce mi-am dat seama că sunt singur pe lume. Mai bine să povestească cum se urca pe masă, mă prindea într-un colţ şi dădea fără milă. Odată la propriu a rupt o curea şi a luat alta”, a declarat Călin Geambaşu, la Kanal D.

În replică, mama artistului neagă toate acuzaţiile de violenţă. “Sunt şi eu stupefiată de ce aud, dar nu are importanţă, va veni momentul când voi răspunde şi eu. Eu nu am vrut până acum să apar să-mi denigrez copilul, perntru care am fost şi tată, şi mamă. Cred că mă înţelegeţi”, a spus femeia într-o intervenţie telefonică la “Wowbiz”  Acuzată că îl bătea cu cablul de la video, femeia s-a apărat: “Puteţi să credeţi aşa ceva când eu am fost singura care m-am chinuit să-l fac? A fost a patra încercare de a avea un copil. Este adevărat că nu mai vorbeşte cu mine de patru ani. Cum pot eu să bat un copil pe care mi l-am dorit atât de tare”, a mai spus Cristina Geambaşu.

 

Cele mai citite

Related Articles