Apicultorii şi viticultorii din Caraş-Severin cu terenuri, primesc banii de la APIA

Duminică noaptea înspre luni, 16 octombrie s-a dat drumul la plata avansului pe suprafaţă pentru anul 2017. Luni dimineaţa, până la ora 6.00, din Caraş-Severin au intrat la plată peste 3000 de fermieri. Listele cu următorii 12.000 de cărăşeni ar trebui să intre în plată până marţi, 17 octombrie sau cel târziu miercuri, au declarat oficialii APIA.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Caraş-Severin a dat liber şi plăţilor către apicultorii şi viticultorii din judeţ. Este vorba despre avansul la subvenţiile pe suprafaţă pentru terenurile agricole pe care aceştia le deţin, a precizat pentru Radio Reşiţa Dumitru Stepanescu – şeful centrului judeţean:

Amintim că, peste 15 mii de fermieri din Caraş-Severin beneficiază săptămâna aceasta prima tranşă, privind avansul din subvenţiile pe 2017 în sectorul vegetal. Plăţile se fac în lei, la ultimul curs de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 1 octombrie 2017, a mai spus Dumitru Stepanescu. (Hardy Cvoica)

Sursa foto: agricultura.ro

De același autor

Related Articles