[FOTO] La Timişoara s-a deschis o nouă ediție RIUF

114

S-a deschis o nouă ediție RIUF-Romanian International University Fair, cel mai mare târg internațional de universități din Sud-Estul Europei.

Tinerii din vestul ţării au posibilitatea să studieze în străinătate, iar ofertele sunt prezentate astăzi la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara.

RIUF propune vizitatorilor în acest an peste 5.000 de programe de studiu la nivel licență, masterat, MBA și doctorat de la cele mai bune universități din România și din străinătate.

„În cadrul târgului sunt prezente peste 65 de universități din 9 țări, precum Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Elveția sau Germania, ce ofere informații despre programe de studiu din peste 15 domenii de activitate printre care Business și economie, medicină, inginerie, PR și marketing, arte și design”, a declarat pentru Radio Reşiţa, Ruxandra Zaharia, PR Manager la RIUF.

Până la ora 18.00, vizitatorii vor putea discuta cu reprezentanții celor mai importante universități din Germania, printre care se numără și Hochschule Reutlingen, Bauhaus-Universität Weimar sau TU9 German Institutes of Technology, și vor putea afla informații complete despre programele de studiu preferate.

Organizatorii au pregătit şi o conferinţă de dezvoltare personală şi orientare în carieră.

Peste 35 de mii de români studiază anul acesta în străinătate. Tinerii din vestul ţării aleg în special universităţi din Germania şi Austria, spune Ruxandra Zaharia de la RIUF. Costul studiilor nu îi sperie pentru că pot beneficia de o serie de subvenţii:

 

Câteva mii de liceeni şi studenţi din Banat au trecut astăzi pragul Târgulului Internaţional al Universităţilor, organizat la Timişoara. La eveniment au participat şi liceeni reşiţeni. Ascultaţi un reportaj realizat de Patricia Pârvu:

 

(Sebastian Dragomir)